o sa fie bine

O sa fie/a fost/e de bine

Inainte de filmare n-am reusit sa atipesc mai mult de 2 ore. vocea ratiunii imi repeta ca o mantra: o sa fie bine. cum amutea, din strafunduri urca cealalta: cind esti obosit nu esti in stare de nimic.
aproape jumatate din echipa se afla la party-ul lui ion. ma uitam in ochii lor inrositi si ma gindeam ca a doua zi o sa fie terminati.
si ca nu am decit o singura zi la dispozitie.
“o sa fie bine”, imi spuneau. am baut 3 beri si am sters-o acasa, asteptind sa se faca ora la care suna alarma.
dar a fost bine.
primul cadru l-am tras pe la ora 2. pe ultimul la 8.30. in ultima ora am fost pe pilot automat. alimentat din trei cesti de cafea.
ajuns acasa, am stat cu ochii in gol citeva minute mestecind doua felii de piine cu unt. am scris un sms, am privit haosul din jur cu ochi mici si am picat in pat.
nu am mai adormit la 11 seara din primavara lui 2007.
primul somn de 12 ore in luni de zile.
cum m-am trezit, mi-am ras mustata.
dupa ultimele zile, in care spiritul casnic a bintuit departe de casa, apartamentul arata de parca hedwig and the angry inch dadusera un concert in lipsa mea. am facut niste paste, am rinit prin camere si chiuvete.
azi nu vreau sa ma gindesc la nimic legat de film. prefer sa vad rufele agitindu-se in masina de spalat. astept sa apara pe piata masini de spalat inzestrate cu mp3 playere cu muzica potrivita pentru a urmari baletul sosetelor si incercarea de imprietenire dintre haine care nu se intilnesc niciodata (manusi si chiloti, de exemplu).
pina atunci, remarc printr-o ridicare de sprinceana ca, fara nicio logica,
dupa doua luni de tacere, ipod-ul a inceput sa functioneze.
e de bine, cred.
ma intreb, cita vreme a fost moarte clinica, pe unde a bintuit cu toate mp3urile alea din el.