Model

In pielea unui model

n-as vrea sa fiu in pielea unui model ajuns la casting. sa bati tot bucurestiul ca sa intri intr-o camera plina de straini plictisiti si amatori de glumite dubioase si sa ai doar doua minute la dispozitie in care sa-i convingi ca tu esti ceea ce vor. “fa un podium in fata camerei”, “zimbeste”, “spune ceva despre tine”, “multumim, la revedere”.
am constatat ca 90% dintre modele sint studente la drept sau la as si, toate, fara exceptie, sint innebunite dupa dans, calatorii si fotografii. recunosc ca am fost cam mirlan cind i-am spus unei fete care a marturisit ca nu prea are voce, dar ca ii place sa cinte, “pai cinta-ne ceva instrumental, un vangelis, ceva”. nu s-a suparat.
*
pe metrou citesc din carticelele micute din cartea de pe noptiera. am terminat in trei calatorii ceva foarte deprimant, pierre charas: “noapte buna, blindul meu print”. eterna relatie dintre fiu si tata, in care niciunul dintre ei nu reuseste sa-i spuna celuilalt ca il iubeste. si tatal moare. azi am inceput ceva care pare la fel de trist, “strigatul” de laurent graff. abia acasa ma rasfat cu “pamintul de sub talpile ei” care nu se pupa deloc cu anuntul “atentie se inchid usile”.