Am locuit in apropierea garii

Intr-un bloc cu denumire de dimensiune de coala: A5. nu prea aveam voie printre linii, dar ma aventuram adesea cu capace de bere pe care le puneam pe sine, asteptind sa fie aplatizate de tren. discurile, numite sugestiv dolari le foloseam la jocul de coci, joc pe care nu l-am mai regasit in nicio alta regiune. erau mai valoroase decit capacele obisnuite care se numeau came.
islandische strasse e un dead end, ca sa nu folosesc un cuvint care in romaneste suna urit, fundatura. in capat e un gard in spatele carora se afla liniile. in lateral, doua strazi mai incolo se afla alte linii.

toate strazile din zona poarte denumiri de orase si tari nordice.

ca sa ajung la supermarketul aldi traversez un pod.

un pod destul de lung, mai ales cind am geanta plina si bate soarele.

in dreapta se vede gesundbrunnen, o statie de s bahn, u bahn si trenuri, care aduce un pic cu gara din constanta.

asa ca traversarile pe podul care la rindul lui se desprinde dintr-un alt pod mai lung, mai lat si mai semet, care facea legatura intre berlinul de vest si cel de est, imi readuc in fata ochilor peisajul din copilarie.

de doua saptamini, regresez treptat, ca un personaj din moartea cu melon al lui serge brussolo, la un stadiu preadolescentin.

traiesc o vacanta de vara de scoala generala intr-un oras strain, departe de prieteni si de parinti.