Nick Cave

A inceput cu tupelo si a terminat cu lucy

intre: o buna parte dintre piesele de pe dig lazarus dig, cu mentiune pentru moonland si urletul “i’m not your favourite lover”
cit si clasicele henry lee (fara pj, of course), weeping song, stagger lee, mercy seat, red right hand, deanna, papa won’t leave you henry, straifgt to you, get ready for love, ship song si altele

warren ellis parea ca un pustnic scos din pestera. minuia o chitara mica si rautacioasa, iar cind lua vioara o folosea ca pe o chitara. conway savage, imbatrinit si cu par lung, parea un cardinal in spatele clapelor. cu doi vechi bateristi – jim sclavunos si thomas wydler, dar fara mick harvey care a parasit trupa in 2009, dupa 25 de ani de pus umarul si chitara linga cave.

un cave vorbaret si amuzant, intr-un fel cinic si tolerant in acelasi timp. ma asteptam sa spuna doar good evening si good night, dar a dialogat, a dedicat piese cui a vrut publicul si, cu exceptia momentului cind a cintat love letter si nu s-a miscat de la pian, l-a innebunit pe tehnicianul de scena care tot incerca sa-i aranjeze microfonul.

costum cu dungulite, camasa alba, sprincene stufoase, ochi hipnotici si miscari de adolescent. de altfel, in multe momente pareau inca niste pustani care se bucura de faptul ca au ajuns pe scena.

in primele minute nu prea reuseam sa cred ca sint doar la 3-4 metri de singurul poster din sipotul fintinilor.